Întrebări frecvente

Este un profesionist al dreptului care încearca prin toate mijloacele legale să ajute un creditor să obțină efectiv drepturile câștigate în instanță sau stabilite în alte titluri executorii, cu respectarea drepturilor debitorului sau a altor persoane interesate.

Atunci când dețineți un titlu executoriu, dar nu mai târziu de expirarea unui termen de 3 ani de la nașterea dreptului de a obține executarea silită, cu excepția titlurilor în materia drepturilor reale când termenul este de 10 ani.

Hotărârea judecătoreasca; hotărârea arbitrala; titlurile executorii europene; biletul la ordin; fila CEC; cambia; contractul de credit; contractul de leasing; contractul de împrumut autentificat; contractul de ipoteca, de garanție; contractul de arendare; contractul de asistență juridică; contractul de comodat; înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; acte autentificate de notarul public ce constată o creanță certă, lichidă și exigibilă; contracte de locațiune autentificate sau înscrise la Administrația Financiară; încheierile și procesele verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii, etc.

Hotărârile judecătorești trebuie să fie legalizate.

Creditorul are posibilitatea de a solicita ca executarea silită să se efectueze prin toate modalitățile de executare, simultan sau succesiv, asupra tuturor bunurilor mobile, imobile și prin poprire.

Pentru a rezolva cu succes situatia ar trebui respectați următorii pasi:

  1. Luati legatura cu executorul judecatoresc/personalul BEJ, confirmati primirea actelor si stabiliti o zi cand sa va prezentati la sediul BEJ pentru a dovedi ca sunteti de buna credinta si ca vreti sa va achitati datoriile.
  2. Mergeti la sediul BEJ avand asupra dumneavoastra cartea de identitate, informatii/documente cu privire la bunurile pe care le detineti, veniturile pe care le castigati si discutati conditiile in care va puteti achita datoriile, integral sau esalonat.
  3. Daca se ajunge la incheierea unui angajament de plata in urma propunerilor facute de dvs, retineti ca acesta trebuie aprobat de creditor.

Executarea silita a inceput pentru ca dvs. ati incetat sa mai efectuati plati catre creditorul dvs., din motive ce apartin sau nu  de dvs..

Consecinta neefectuarii platilor in termenele stabilite de dvs. cu creditorul sau impuse prin titluri executorii (hotarari judecatoresti, bilete la ordin, contracte, etc.) este declansarea executarii silite.

Nici un text de lege nu prevede ca inainte de a se incepe executarea, dvs. trebuie sa fiti anuntat.

  1. Daca va puneti intrebarile acestea, atunci sigur va aflati in posesia unui act emis de executorul judecatoresc. In acel act sunt precizate sumele datorate, de cele mai mult ori defalcat – debit, dobanzi, penalitati, cheltuieli judecata, cheltuieli executare -, precum si numele creditorului ce a solicitat executarea silita a dvs..
  2. Daca, totusi, nu va aflati in posesia unui act emis de executorul judecatoresc, mergeti la sediul BEJ si aflati despre ce e vorba sau urmati raspunsul la intrebarea Cum as putea sa primesc informatii la telefon sau prin email?

Luati legatura cu executorul judecatoresc/personalul BEJ, solicitati deblocarea contului facand dovada dublei retineri cu: adeverinta de la angajator in care se specifica ca s-a procedat la infiintarea popririi, se mentioneaza venitul net lunar, precum si contul unde se vireaza salariul; un extras de pe contul de salariu pe ultimele 3 luni.

Suma datorata poate fi achitata de orice persoana interesata, in numele debitorului, numerar la sediul BEJ, prin ordin de plata sau foaie de varsamant in contul de consemnari al executorului judecatoresc.

Aceasta decizie apartine exclusiv creditorului. Dumneavoastra puteti efectua orice solicitare, BEJ avand grija ca aceasta sa fie transmisa creditorului in cel mai scurt timp, si sa va informeze despre decizia acestuia.

Pentru a primi informatii prin email sau telefon trebuie sa formulati o cerere scrisa prin care sa faceti dovada ca aveti interes pentru aflarea informatiilor si sa solicitati ca informatiile din dosarul de executare sa va fie comunicate la un numar de telefon sau la o adresa de email.

Pentru ca informatiile din dosarul de executare sunt confidentiale si nu pot fi comunicate decat partilor din dosarul de executare silita. La telefon sau prin email nu putem sa verificam ca informatiile ajung la partile din dosarul de executare silita.